Noul Nissan NP300 Navara: International Pick of the Year 2016

O noua referinţa în materie de stil şi performanţă pe piaţa pick-up-urilor

 nissan logo

  • Interior şi exterior impresionant, proiectat pentru performanţă şi confort, inspirat din clasa crossover
  • Tehnologii inovatoare în segment şi echipamente de top, incluzând Around View Monitor (Sistemul de asistenţă la parcare cu vedere 360°), NissanConnect şi faruri cu LED
  • Noul motor diesel 2.3 litri dCi asigură performanţe sporite, economie de combustibil şi emisii reduse
  • Capacităţi impresionante de tractare şi sarcină utilă
  • Una dintre cele mai extinse perioade de garanţie constructor- 5 ani sau 160.000 km
  • Disponibil în România din 12 aprilie, cu un preţ de pornire de la 24.067 euro ( fără TVA) pentru versiunea Chassis King Cab, 2,3L dCi 160CP, 4X4.

Noul model Nissan NP300 Navara reprezintă un nou reper în segmentul pick-up-urilor de o tonă, combinând expertiza Nissan ca lider al segmentului crossover, cu cei peste 80 de ani de experienţă în proiectarea şi fabricarea pick-up-urilor robuste, cu tehnologii ingenioase.

Sporirea confortului şi a rafinamentului, menţinând capabilităţile off-road, fiabilitatea şi capacitatea de încărcare pentru care este recunoscută Navara, a reprezentat punctul de pornire în dezvoltarea noului vehicul. Noul model este o versiune complet actualizată a generaţiei anterioare, cu un şasiu robust şi rezistent care introduce o serie de noi caracteristici de inginerie proiectate pentru a îmbunătăţi performanţele dinamice şi caracterul practic. Utilizând acelaşi ADN al gamei Nissan crossover din care au rezultat modele de referinţă precum Qashqai, X-Trail şi Juke, noul Nissan NP300 Navara propune un nivel ridicat de rafinament, stil, confort şi calitate, precum şi tehnologii in premiera pe piaţa pick-up-urilor.

Garanţia constructor de 5 ani sau 160.000 de km pentru noul Nissan Navara NP300 este o dovadă suplimentară a calităţii vehiculului, oferind şi mai multă încredere clienţilor.

 

Confort şi manevrabilitate

Un rafinament sporit şi o experienţă de conducere în stilul crossoverelor a fost un element-cheie în concepţia modelului NP300 Navara. Pentru a realiza acest obiectiv fără a compromite capabilitatea off-road apreciată a vehiculului, Nissan a conceput un sistem nou cu suspensie spate multi-link cu cinci braţe pentru versiunea Double Cab, ceea ce asigură un confort vizibil sporit în timpul călătoriei şi o manevrabilitate îmbunătăţită, fiind cu 20 de kg mai uşor decât versiunea anterioară cu foaie lamelară.

Modelul King Cab prezintă o versiune substanţial actualizată a concepţiei arcului lamelar montat pe modelul de generaţie anterioară. Pe lângă faptul că noul arc suspendat cântăreşte cu 7 kg mai puţin decât în versiunea anterioară, acesta permite şi o îmbunătăţire cu 3.1 % a unghiului de atac al roţii din spate la versiunea King Cab, reducând în acelaşi timp şi zgomotul de rulare.

 

Tehnologie

In deplin acord cu inovaţiile Nissan, NP300 Navara introduce o nouă gamă de tehnologii la bordul vehiculului. Într-un segment care a adoptat într-un ritm lent cele mai recente inovaţii de confort şi siguranţă, acesta stabileşte un nou etalon pentru tehnologia „in-car” accesibilă. Around View Monitor (Sistemul de asistenţă la parcare cu vedere 360°) şi Forward Emergency Braking (Anticiparea frânării de urgenţă) - ambele fiind caracteristici foarte apreciate de siguranţă ale modelelor crossover - sunt unice pe piaţa pick-up-urilor. Măsuri suplimentare de siguranţă şi confort includ funcţiile Cruise Control, Hill Descent Control (Asistenţă la coborârea în pantă) şi Hill Start Assist (Asistenţă la pornirea din rampă), toate acestea fiind dezvoltate pentru a satisface cerinţele specifice ale proprietarilor de NP300 Navara, precum şi acces şi pornire tip „mâini libere”, cameră video spate şi senzori de parcare.

 

Interior

Interiorul reconceput în totalitate oferă o călătorie de prima clasă în timp ce fiecare element din cabină a fost optimizat pentru a oferi cea mai bună calitate, confort, spaţiu şi caracter practic şoferilor şi pasagerilor.

Bordul a fost reproiectat în întregime, cu un aspect sculptat care creează un spaţiu mărit al habitaclului şi o atmosferă mai deschisă. Scaunele faţă cu suport pentru coloana vertebrală oferă o ergonomie îmbunătăţită, fiind proiectate cu ajutorul unei tehnologii inspirate de NASA.

Alte caracteristici includ climatizare digitală duală pentru versiunile King Cab şi Double Cab, precum şi un sistem nou de ventilare spate a cabinei şi un design nou al scaunelor spate, scopul fiind acela de a oferi pasagerilor un mediu plăcut pentru o călătorie confortabilă.

 

Design exterior

Conceput şi proiectat în conformitate cu cerinţele şi preferinţele specifice pieţei europene şi, de asemenea, fabricat în Europa, NP300 Navara prezintă, în ambele sale versiuni, King Cab şi Double Cab, un mix de suprafeţe convexe şi concave, ceea ce îi conferă un stil general robust şi totodată sportiv. Semnătura proprie Nissan, grila faţă în formă de V şi luminile de zi cu LED, sub formă de bumerang, reprezintă mărci distinctive ale designului Nissan.

 

Motoare şi transmisie

Noul motor dCi de 2.3 litri care echipează NP300 Navara este cu până la 24% mai eficient decât cel pe care îl înlocuieşte şi este cel mai ecologic şi economic din sectorul său. Disponibil în două variante de putere utilă, 120kW şi 140 kW, versiunea vârf de gamă introduce pentru prima dată în segment tehnologia de supraalimentare dublă (twin turbo) şi asigură costuri excepţionale de funcţionare cuplate cu reducerea semnificativă a emisiilor de CO2.

Motoarele foarte performante au nevoie de transmisii pe măsură şi încă o dată noul NP300 Navara excelează. Modelul de ultimă generaţie este disponibil încă de la lansare cu tracţiune integrală (4x4) şi opţiunea unei cutii de viteze manuale cu şase trepte sau a unei cutii de viteze automate cu şapte trepte.

Aşa cum anticipează clienţii Nissan, noul NP300 Navara este la fel de performant off-road cât şi on-road. Sistemul de tracţiune integrală se bazează pe punctele forte ale modelului de generaţie anterioară şi oferă o tracţiune sigură pe teren accidentat.

 

Sarcină utilă şi remorcare

Fiind conştienţi de faptul că proprietarii de pick-up-uri folosesc vehiculele în scopuri lucrative, capacitatea de remorcare şi de transport a noului NP300 Navara este îmbunătăţită. Cu o sarcină utilă care depăşeste acum o tonă, pe unele versiuni din gamă şi o capacitate impresionantă de remorcare de 3.500 kg, noul model este pregătit pentru cele mai dificile şi mai solicitante locuri de muncă sau destinaţii de agrement.

Chiar şi bena găzduieşte alte inovaţii Nissan sub forma sistemului foarte apreciat de fixare a încărcăturii. Graţie canalelor de sarcină grea situate pe spatele cabinei şi pe părţile laterale din interiorul benei, proprietarii au flexibilitate completă atunci când vine vorba de transportul în siguranţă a unor încărcături vulnerabile. Deoarece clemele culisează pe şinele canalului în formă de C, chiar şi mărfurile cu cele mai neobişnuite forme pot fi asigurate cu uşurinţă.

Pentru transportul unor încărcături mai mari, noua benă de pe versiunea Double Cab este cu 67 mm mai lungă faţă de vechiul model, având o lungime de 1.578 mm - cea mai mare dimensiune din segment. Pentru versiunea King Cab, bena are o lungime de 1.788 mm.

 

Prin gama sa impresionantă de caracteristici în materie de performanţă, securitate, tehnologie şi confort, cuplate cu costurile eficiente de exploatare, noul NP300 Navara este partenerul ideal pentru muncă şi pentru timpul liber.